JUPUI (-poiu, ‼ -puesc), Mold. Bucov. Trans. JUPI (-pesc) vb. tr. ¶ 1 A lua pielea de pe un animal sau de pe un om: Ercule nașteptă să moară bine (leul) și-l jupui de piele (ISP.); să nu te mai prind prin grădină, că, pe legea mea, te jupoiu de viu (FIL.) ¶ 2 A beli, a curăți de coaje: se apucă să jupoaie la coajă de copaci (ISP.); sau apucat de au jupit vr’o cîțiva tei și au făcut o funie lungă (SB.) ¶ 3 figurat: A despuia, a jefui: țăranii îi spuseră cum îi nedreptățește pîrcălabul, îi asuprește și-i jupuește (ISP.); i-a jupuit ca un tîlhar (D.-ZAMF.).