julă¹ sf [At: LB / Pl: ~le / E: ns cf mg suli] (Reg) 1 Femeie cu părul pieptănat pe spate. 2 (Pex) Femeie sărăcăcios îmbrăcată. 3 (Pex) Femeie care face mofturi.

julă² sf [At: ALRM. I, h 187 / Pl: ~le / E: ns cf juli] (Reg) 1 Bătătură în talpă. 2 Bășică la degetele de la picioare.

julă (jule), s. f. – Femeie, muiere. Țig. žuli, ğuli (Graur, BL, V, 68). Legătura pe care o stabilește DAR cu mag. suli „rău” pare greșită. – Der. julan, s. m. (bărbat afemeiat); juleaică, s. f. (femeie), pe care Bogrea, Dacor., II, 899, îl punea în legătură cu numele Zuleica, cf. Tagliavini, Arch. Rom., XII, 173; juleandră (var. șuleandră, ciuleandră), s. f. (femeie, muiere), cu suf. expresiv -andră, cf. buleandră, fleand(u)ră, după Graur, BL, IV, 198, la un țig. *ğuνlengero, de la ğuνli „femeie”); ciuleandra, adv. (hoinărind, umblînd creanga).

a da cu jula / cu racu’ / cu zula expr. a fura.

julă, jule, s.f. (reg.) 1. femeie cu părul pieptănat îndărăt, cu tâmplele și fruntea goale. 2. femeie sărăcăcios îmbrăcată și încrezută.