jug n., pl. urĭ (lat. jŭgum, it. giogo, pv. jo, fr. joug, cat. jou, sp. yugo, pg. jugo. Din aceĭașĭ răd. sînt: ajung, con-, dez-, în- și sub-jug, conjugal). O unealtă de lemn în care se vîră gîturile a doĭ boĭ care trebĭe să tragă. Altă unealtă care cuprinde gîtu unuĭ cal care trage. Jujăŭ, altă unealtă care se pune în juru gîtuluĭ unuĭ porc ca să nu treacă pin gardurĭ. Fig. Robie, servitute, dominațiune: a scutura jugu străin.