jongleur (cuv. fr. [ʒõglø:r] < lat. jocus „joc”; lat. med. joculator; it. giullare; engl. juggler; germ. Gaukler, Spielmann, provensală veche joglar; fr. veche jougleur; termenul actual este o deformare a acestei ultime forme), artist ambulant de origine socială foarte modestă și care se producea în piețe sau la răspântii, era nelipsit de la bâlciuri și putea fi uneori întâlnit la petrecerile din castelele nobiliare. J. erau acrobați, scamatori, cântăreți, dansatori, povestitori, dresori de animale. Repertoriul lor muzical-poetic, destul de rudimentar, cuprindea cântece de dragoste sau de vitejie pe texte pop. și muzică de dans*. În ev. med. târziu (sec. 12-13), se produce o diferențiere între j.: parte din ei rămân la condiția artistului ambulant de bâlci (saltimbanc; în Rusia, skomoroh [скоморох]), parte însă se stabilesc la diferite curți și, sub influența artei trubadurilor*, la a cărei răspândire contribuie, își îmbogățesc repertoriul și-și rafinează stilul. Cântă chansons de geste* și alte cântece despre isprăvile cruciaților sau inspirate din viețile sfinților. Din acestă categorie de j. derivă menestrelii* (sec. 13-14). Instr. predilect era vièle (j. li se mai spunea și viléleurs). Foloseau și instr. cu coarde ciupite (harfa*, chitara* etc.), de suflat și de percuție*. Cu aceste instr. executau dansuri*, acomp. cântecelor, uneori chiar cântecele înseși. Nu se știe în ce consta acomp. Se presupune că în sublinierea sfârșitului de strofă, în mici riturnele*. Melodiile valoroase, considerate ca fiind creații ale j., au fost inserate în culegerile de cântece ale trubadurilor și, respectiv, ale truverilor* în funcție de dialectul folosit. De notat că o serie de j. (Marcabru, Colin Muset etc.) au ieșit din anonimat, impunându-se alături de trubadurii nobili, diferența față de aceștia rămânând doar calitatea lor de profesioniști.