jiță (jițe), s. f. – 1. Filon, vînă. – 2. Sfoară, legătură. Bg., sb. žica (Cihac, II, 160; Conev 60; DAR). În Munt. și Banat; cf. nojiță. Trebuie să fie cuvînt identic cu jijiță, s. f. (lăstar, ramură ce se cațără), a cărui der. este neclară; și de asemenea cu ghiță (var. gîță), s. f. (coadă de păr, scul, legătură de prins părul), var. mold. (cf. ghințură-jințură), pe care Scriban o pune în legătură în mod greșit cu ngr. ϰότσος „coadă”; der. ghițos, adj. (Mold., păros).