JAF s. a. 1°. Pillage, sac; butin. 2°. Gaspillage. Jaf a înlocuit în parte vechiul «pradă», fiind mai expresiv decât acesta. Se găsește adesea alături de cuvinte înrudite, precum «pradă», «dobândă», «măcel», etc. 1°. (De obiceiu cu sens abstract) Prădare și devastare (mai ales din partea trupelor în timp de războiu, a năvălitorilor, asupritorilor); (mai rar cu sens concret) lucruri jefuite, pradă (de războiu), pleașcă, plean. Adevăr, la jac ei [Tătarii...] au intrat [în țară] (a. 1621). IORGA, D. B. 39. Pățî... jacuri bucatelor. DOSOFTEIU, V. s., 2 261. Își lasă oastea fără nici o pază, la băuturi și la jacuri. LET. I 119/₃₇. Aducând mult jac și dobândă de la Unguri, ib. 177/₂₄; cf. CANTEMIR, HR. 451/₆. Sânt Moldovenii gata la jacuri. ib. II 353/₂₉. Va minți cătră aproapele-și pentru... jahŭ. BIBLIA (1688) 73. Va da înapoi jafulŭ ce au jefuit, ib. 73. Ce răutăți... au făcut Vlahii... cu aceste a lor prăzi și jacuri! CANTEMIR, HR. 432/₂₉; cf. SIMION DASC., LET. 74,I. NEGRUZZI, I 78. Trăi din jacu, furtișag și războiu. HERODOT, 276/₃₂. Era săracilor ca un jac. URICARIUL, I 292/₂₈. De jacuri țara se cutremura. BELDIMAN, TR. 65. Nemulțumirea și chiar jaful ce i-au venit pre capul lui. I. IONESCU, M. 148. Târgul îi în jac. Leșii pradă. C. NEGRUZZI, I 169. Se întoarseră la locul luptei, spre a culege jaful. BĂLCESCU, M. V. 392/₂₃. Țara... lăsată jaf și măcel Bașibuzucilor. ODOBESCU, III 408/₂₈. Văzând ieu dela o vreme că nu mai încetează cu jafurile... CREANGĂ, A. 159. # Jaf = (s. pagubă) în ciuperci! se zice când sântem amenințați de o pagubă pe care o ținem neînsemnată. ZANNE, P. I 141. De mo răpune și pe mine, atâta jaf în ciuperci! ISPIRESCU, L. 342. Cf. zanne, IV 402, viii 203. A fi de (s. în †) jaf = de pradă, de exploatare, de batjocură. Casa lui va fi în jah. BIBLIA (1688) 339. Copiii noștri vor fi în jaf. ib. 105₁₂. Românul... a ajuns a fi de jac. ALECSANDRI, T. 165, cf. 47/₁₄. Doar nu-i țaran jac! se zice când ceri sau vrei să iei un lucru care ți se refuză. zanne, P. vi 349. A face jaf = a jefui, a prăda, a despoia. Mari răutăți și jacuri au făcut. CANTEMIR, HR. 301/₂₈. Cf. LET. III 276/₁₉. Să temea să nu facă... jafŭ. MINEIUL (1776) 161²/₁. Și prin țară face jac. ALECSANDRI, P. P. 113/₄. Cf. SEVASTOS, N. 206/₂₈. † A da jaf (la ceva) = a se repezi la pradă. Temându-se să nu dea jaf nărodul la sv[i]ntele moștii. DOSOFTEIU, V. S. 160. Clisiarhul temându-să cor da jacŭ argintului, au amăgit pre norod. id. 87/₂. A da în (s. de) jaf = a lăsa pradă, a lăsa ca cineva să fie jefuit, despoiat. L-au datu-l Maximian în jacŭ și i-au tăiat capul. DOSOFTEIU, V. S. 44. Năvăliră în Polonia și deteră în jaf provinciile Volynia și Podolia. BĂLCESCU, M. V. 202; cf. MINEIUL (1776) 24 ^I/_I. Țara o au dat în jac. MAG. IST. I 132/₂₀. Ungurii au dat Ardealul de giaf și Moldovenilor și Muntenilor. ȘINCAI, HR. II 52/₂₉. † A lua cu jacul = a răpi. Vru și el să ia cu jacul muiere dela Greci. HERODOT, 4/₁₉. 2°. (Rar) Pradă, risipă. A făcut jaf în bucate. [Plur. jafuri. | Scris și giaf. | Și: jah † s. a., (Mold.) jac s. a., (Ban.) jau (Fădimac). Com. micula]. – În ultimă analiză, cuvântul e de origine romană și anume ital. sacco «sac» în expresii ca metter a sacco, de unde și fr. mettre à sac = saccager (it. saccheggiare), cf. și germ. Beute «pradă» și Beutel «traistă». Forma pentru jac ne-a venit sau prin Unguri (zsák «sac», care însă numai în derivatele zaákolni «a jefui» și zsákmány «jăcmăneâlă» are un sens analog) sau prin Poloni (žak «jaf», care e însă un cuvânt dialectal și rar întrebuințat și poate fi împrumutat de la noi); forma jah (din care s’au desvoltat jaf și jau) o avem de la Ruteni (žah «groază», «spaimă»). Cf. CIHAC, II 155; St. Wedkiewicz, Mitteilungen d. rum. Inst. Wien, p. 266. Cf. jăcaș, jefui, jăcmăni.