jaf s.n. 1 Furt săvîrșit prin violență; jefuire, jefuit, (pop.) jecmăneală, jecmănire. De jos pînă sus și de suspină jos nu e decît jaf și vînzare; ceea ce primarul face în sat și subprefectul în plasă face prefectul în județ și biuroul ministrului de interne în țară (EMIN.). ◊ Jaf armat = furt săvîrșit cu ajutorul armelor de foc. Jaf la drumul mare v. drum. ◊ Loc.vb. A face jaf = a) a jefui, a prăda; b) ext. a risipi. ◊ expr. (înv.) A fi de (sau în) jaf = a fi de batjocură. A da în (sau de) jaf= a lăsa pradă, a îngădui ca cineva să fie jefuit. ♦ concr. (înv.) Lucruri jefuite, pradă. Se întoarseră la locul luptei spre a culege jaful (BĂLC.). 2 (fam.) Risipă, cheltuială nesocotită; distrugere, ◊ expr. Jaf în ciuperci!, se spune pentru a arăta nepăsare față de o pagubă considerată neînsemnată. 3 (fam.) Obiect vechi, stricat sau de proastă calitate.Și-a cumpărat un jaf de calculator. • pl. -uri. și (înv.) jac, jah s.n. /< pol. źak.