ițîĭésc și ițésc (mă) v. refl. (d. ițîĭ, interj. care se întrebuințează cînd te jocĭ cu un copil care începe să umble și te ascunzĭ ca să te caute. După ce te caută și nu te găsește, scoțĭ capu din ascunzătoare [de după ușă, de ex.] și-ĭ strigĭ prelungit ițiĭ. Atuncĭ copilu se bucură că te-a găsit și rîde. Est. Mă arăt puțin: mitocancele se ițiĭaŭ pin crăpăturile garduluĭ ca să se uĭte în curte.