ișlic (ișlice), s. n. – Căciulă de blană sau de postav. Ișlicul din zibelină era rezervat domnitorului; ceilalți boieri îl purtau de mărimi diferite, după rangul pe care îl aveau. Pînă la urmă, la jumătatea sec. XIX, ajunsese să fie însemnul distinctiv al lăutarilor. – Var. șlic. Tc. ișlik, bașlik (Loebel 250; Roesler 593; Șeineanu, II, 229; Tiktin), cf. pol. szlyk, rus. šlik. – Der. ișlicar, s. m. (fabricant de căciuli; boier retrograd); ișlicărie, s. f. (prăvălie de căciuli).