IȘLIC s.n. (Mold., ȚR) Căciulă din blană de samur purtată de domni și boieri. A: Să va prileji să să afle a cuiva veri șlic (MUNT. ișlic) sau altă fiece haine. PRAV. Stîndu în picioare amîndoi cu șlicele a mînă. NCL II, 297; cf. M. COSTIN; NCCD (gl.); NECULCE; GHEORGACHI. B: L-au îmbrăcat domnește cu haine, ișlic. R. POPESCU. Pre o fereastră, noaptea, s-au slobozit desculți, deșcinși și fără ișlice. GI, 11^v: cf. ÎNDREPTAREA LEGII: LEX. 1683, 28^v. // C: Shlik. Pileus. AC, 369. Variante: șilic (M. COSTIN), șlic (PRAV.; M. COSTIN: NCL II, 297 ; NCCD (gl.); NECULCE; GHEORGACHI ; AC, 369). Etimologie: cf. pol. szłyk, rus. šlik, tc. bașlık.