Definiția cu ID-ul 915323:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

IZVORÎ́, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși din pămînt, a țîșni la suprafață. Venea de departe Volga, izvorînd calmă dintr-un lac de pe lîngă Tver. STANCU, U.R.S.S. 181. Un șipot de apă... izvora din cîte un colț de piatră. ISPIRESCU, L. 17. Unde-mi cădea... Cișmea izvora. TEODORESCU, P. P. 470. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sînge etc.) A începe să curgă. O lacrimă, curată ca un mărgăritar, îi izvorăște din ochii mamei, și i se anină de geană. GÎRLEANU, 44. Măi neamțule, nu ți-i greu Cînd vezi sînge pe ceacău (= chipiu), Izvorînd din capul meu? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 316. ◊ Tranz. (Poetic) În lumea asta sînt femei Cu ochi ce izvorăsc scîntei. EMINESCU, O. I 235. ♦ Fig. A răsări, a se arăta. În răsărit, pe dealuri depărtate, se rumeni zarea și luna roșie izvorî încet de pe pămîntul celălalt. SADOVEANU, O. V 417. Cuvîntul unic... îi izvorăște [lui Sadoveanu] în minte cu ușurința și siguranța cu care «notele» sar vertiginos, și totuși exact, de subt degetele unui prestidigitator al clavirului. IBRĂILEANU, S. 5. Cu-ncetu-nserează și stele izvorăsc Pe-a cerului arcuri mărețe. EMINESCU, O. IV 96. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obîrșia, a se trage din...; a rezulta, a deriva, a proveni. Dar ce fel de știință e asta care nu izvorăște din viață? DAVIDOGLU, M. 46. Drepturile, cum ți-am spus, izvorăsc din datoriile omului. BĂLCESCU, O. I 355.