Definiția cu ID-ul 915237:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÍZMĂ s. f. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu frunzele dințate și florile trandafirii, cu miros tare și plăcut, întrebuințată la prepararea unor medicamente, a unor parfumuri și ca condiment (Mentha piperita); mentă. Dacă ți s-o apleca, îți pregătește mămițica un ceai de izmă. PAS, L. I 46. Foaie verde izmă deasă, I-am trimis dorul acasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 126. ◊ Compuse: izmă-creață = specie de izmă, cu frunzele dințate și încrețite folosite la prepararea unor medicamente (Mentha crispa); mentă-creață. Pui zahar, cît vrai să fie de dulce, pui inipere, izmă-creață, anghelică și coji de portocale. HOGAȘ, M. N. 121. Foaie verde izmă-creață, De-ai fi poamă pădureață Ai veni la mine-n brațe Să te sărut cu dulceață. ȘEZ. I 174; izma-broaștei = plantă erbacee din familia labiatelor cu frunze ascuțite și dințate și cu florile roz, care crește prin locurile mlăștinoase (Mentha aquatica).