ivăr (ivere), s. n. – Încuietoare, zăvor. – Var. ivor, verver. Fr. levier „mîner”, prin intermediul rut., pol. livar, rus. liver. Pierderea lui l-, anormală, se explică poate, printr-o confuzie cu sb., bg., rut. iver „așchie”, deoarece se întrebuințează adesea ca ivăr un fragment de băț (după Cihac, II, 152; Tiktin; Conev 79, direct de la iver). Der. din germ. Wirbel „piuliță” prin intermediul săs. virol (Lacea, Dacor., III, 745; DAR), nu este probabilă. Este dublet al lui livăr, (var. livără), s. n. (mîner; manivelă; flașnetă), cf. Cihac, II, 175 și Tiktin (Tiktin îl derivă pe livără „flașnetă” din gr. λύρα, și Meyer 244 din alb.).