† IUREȘ, IURUȘ I. (pl. -suri) sn. 🎖️ Năvală, atac: iurușul cel dintîiu rare-ori izbutește... om mai trage alt iuruș la vreme (ALECS.); Scrîșnind, luptătorii, în iureș, ca iarba sub coasă cădeau (VLAH.); a da ~, a da năvală, a năvăli. II. interj. Strigăt de atac: cînd oiu striga iureș! să săriți cu toții (ALECS.); și toți cu o gură deodată au strigat sub iuruș! (ȚICH.); cei doi căpitani, strigînd iureș! se năpustiră cu toții asupra lui Zobie (DLVR.) [tc. jŭriš].