itros, s.m. – (bis.) Utrenie, mânecare, care premerg liturghiei (Bud, 1908). Slujba care se face dimineața: „Să fii gazdă veselos, / Să poți merge la itros” (Bârlea, 1924, I: 132). „Slujbe sfinte și itroase, / La zile mari și frumoase” (Bilțiu, 1996: 146). – Et. nec. (MDA); din gr. órthros „auroră, utrenie”, probabil contaminat cu sl. (j)utros „azi-dimineață” (Scriban; Tiktin, DA, cf. DER).