Definiția cu ID-ul 953842:


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

Ispás, s.n. – (pop.) 1. Sărbătoare precreștină de pomenire a morților (a moșilor și strămoșilor), marcată prin ospăț funerar și danii. La mijlocul lunii iunie sunt pomeniți moșii de Ispas, care urcă la cer. În Maramureș, moșii se pomeneau în cimitir, unde se ofereau colaci copiilor. Riturile acestui cult se regăsesc în Rosalia romanilor și Florilia daco-românilor. 2. (rel.) Sărbătoare creștină ce comemorează înălțarea la cer a lui Iisus din Nazaret, la 40 de zile după Înviere, în prezența apostolilor (Înălțarea Domnului). Sărbătoarea se ține întotdeuna în joia săptămânii a șasea după Paști. Întreaga gospodărie era împodobită cu frunze de tei, paltin sau frasin. Preotul, împreună cu tot satul, ieșea la hotare, cu prapori și icoane și sfințea țarina. La troițe se puneau cununi de spice de grâu. Tot în ziua respectivă se face slujba eroilor, la biserică: „Să fac moși pântru eroi, dau colaci și vin. Fac masă și dau piroște, cozonac și horincă. Ridică paos” (Bilțiu, 2009:156; Șieu). De Ispas, „fetele caută să aducă mătrăgună pe joc, pe lucru, pe măritat, dar și pe ură” (Memoria, 2004-bis: 1.186). 3. Paștile Cailor, tradiție de sorginte creștină legată de Ispas. Ziua în care pot fi sloboziți caii să pască unde vor, să se sature odată pe an, cum le-a hărăzit Maica Domnului potrivit legendei, în noaptea în care s-a născut Iisus: „Si-aț, voi cai, blăstămați, / Șohănit să n-aveț saț / Numa’ vara la Ispas, / Ș-atuncea numai un ceas” (Papahagi, 1925: 233). ♦ (onom.) Ispas, nume de familie (18 persoane cu acest nume în Maramureș, în 2007). – Din vsl. sǔparǔ „mântuitor” < praznic supasa vuznesenja „sărbătoarea ridicării la cer a Mântuitorului” (Șăineanu, DLRM, DEX, MDA).