IOSAG s.n. (Criș.) Avuție (în vite). Să nu furăm marha altuia și iosagul altuia și avuțiia altuia. C 1692, 506^r. Unii oamini nebuni . . . gîndesc . . . cum ar putea mînca iosagul altuia. MOL. 1695, 37^r. într-o zi să prăda de femeia casei sale si de tot iosagul său. MOL. 1695, 53^r; cf. C 1692, 513^v; MISC. SEC. XVII, 5^r, 5^v. Etimologie: magh. jószág. Cf. a g o n i s i t ă (2), b l a g ă, b o g ă t a t e, b u c a t e, m a r h ă, povijie, prilej, sirmea.