Ioachim Prenumele masc. loachím folosit și astăzi la noi, dar foarte puțin frecvent, reproduce numele pers. ebr. Jehojakím, purtat de trei personaje biblice, primul dintre acestea fiind al 18-lea rege al Iudeei care ar fi domnit între anii 608-598 î.e.n. (în această perioadă este plasată și căderea Ierusalimului sub Nabucodonosor, în anul 606 î.e.n.). Încadrată în marea familie a numelor teoforice frazeologice, Jehojakím nu pune probleme în ceea ce privește prima parte, mult mai dificilă fiind însă etimologia elementului secundar – jakim. Dintre soluțiile propuse, acceptabilă este aceea care pornește de la radicalul verbal kum „a îndrepta, a ridica, a înălța”, numele ebraic fiind deci o frază verbală, constituită din Jahve – cuvînt prin care era desemnată divinitatea (ca element inițial acesta era în mod natural abreviat Jo-Jeho-) și imperfectul verbului amintit, semnificația întregii construcții fiind „Jahve îndrepta, ridica”. Redat în greaca biblică prin Ioakím (alte izvoare grecești atestă și formele Ioakeím, Ioákeimos, Ioákimos, loáhimos), iar în latină prin loachim, numele se răspîndește odată cu creștinismul în toată Europa. Din greacă, numele pătrunde în limbile slave (sub formele Ioakim, lakim apare chiar în vechea slavă) și de aici, la români. Iachím, identic cu forma slavă răsăriteană (atestată la ucraineni din 1458), apare în documentele moldovene din epoca lui Ștefan cel Mare. Alături de Achim și Ichim forme populare și frecvente în onomastica noastră mai apar: Oachim, Ohim, lochim, Chima, Chimel, Chimu(l), China, Chinea, Chinu etc. ☐ Fr. Joachim, germ. Joachim, Achim, it. Gioacchino, magh. Joakim, Ahim, bg. Ioakim, lakim, Ekim, rus. lakim, Akim.