INVERSIUNE (< fr. inversion < hi invers io) Procedeu stilistic caracteristic prin inversarea topicii obișnuite a unor cuvinte în frază. Termen sinonim cu metataxa (schimbare în aranjamentul cuvintelor, ca antepunerea, postpunerea, separarea, dislocarea). Inversiunea poate fi folosită și ca procedeu stilistic. Forma cea mai frecventă este aceea a punerii adjectivului înaintea substantivului, a determinantului înaintea determinatului. Ex. Ale turnurilor umbre peste valuri stau culcate... (GR. ALEXANDRESCU, Umbra lui Mircea. La Cozia) În poezie, inversiunea apare și ca mijloc de păstrare a structurii versurilor. Ex. În vaduri ape repezi curg Și vuiet dau în cale, Iar plopi în umedul amurg Doinesc eterna jale... (G. COȘBUC, Mama) Procedeul are menirea și de a sublinia importanța deosebită a unui cuvînt sau grup de cuvinte. Bs. În zadar, ca s-o mai cate, tu trimiți în lume crainic, Nimeni n-a aflat locașul, unde ea s-ascunde tainic. (M. EMINESCU, Călin)