INOCERÁM (< fr. {i}; {s} gr. is, inos „mușchi” + keramis „cărămidă”) s. m. Gen fosil de lamelibranhiate, cu cochilia groasă, ovoidală, mare, cu linia cardinală dreaptă, umbone bine dezvoltat și ornamentația reprezentată prin valuri concentrice care străbat toată grosimea cochiliei (Inoceramus). Este cunoscut din Jurasic până în Cretacicul superior.