ÍNDIU (< fr. {i}; {s} lat. indium) s. n. Element chimic (In; nr. at. 49, m. at. 114,82, p. t. 156,4°C, p. f. 2.109°C), metal alb-cenușiu, moale; se găsește în natură, în cantități mici, în blendă. A fost descoperit de F. Reich și H. Th. Richter (1863). Intră în compoziția unor aliaje ușor fuzibile, de lipit, aliaje dentare, a semiconductoarelor.