indiction sn [At: DOSOFTEI, V. S. 1/6 / V: (înv) indict, ~ă sf / P: ~ti-on / Pl: ~oane / E: vsl инъдикътионъ] 1 (Înv) Perioadă de 15 ani fără legătură cu fenomenele astronomice care au servit la alcătuirea calendarelor și al cărei punct de plecare este anul 313 d. Hr. 2 Ciclu pascal care cuprinde o perioadă de 532 de ani, socotită de la 1 septembrie, anul creației 5508 (după calendarul iudaic). 3 Începutul anului bisericesc, 1 septembrie.

indiction n. (termen calendaristic) perioadă de 15 ani. (Gr. mod.].

indict sn vz indiction

indictionă sf vz indiction

indíct n., pl. urĭ (vsl. indikiŭ, d. lat. [pe cale gr.] indictus, declarat, fixat). Vechĭ. Indicțiune (15 anĭ).

*indicțiúne f. (lat. indictio, -ónis. V. dicțiune). Convocarea unuĭ conciliŭ pe o zi fixă: bulă de indicțiune. Prescripțiune pe o zi determinată: indicțiunea unuĭ post (în religiune). Indicțiune romană, period de 15 anĭ care, la Roma de la Constantin, separa doŭă perceperĭ extraordinare de impozit. (Acest mod de a socoti se întrebuințează și azĭ în bulele papale. Prima indicțiune a început la 1 Ianuariŭ 313). – Și -ícție. – Odinioară, în biserica românească, se zicea indiction, pl. oane (vsl. indiktionŭ, gr. indiktión, d. lat.) și însemna și „period de 532 de anĭ (începînd de 1 Sept. 5508 în ainte de Hristos)” și se zicea și despre ziŭa de 1 Sept. ca început al anuluĭ bisericesc. V. pascalie.

indicțion (-oane), s. n. – 1. Convocare (bisericească). – 2. Perioadă de 15 ani. Gr. ίνδιϰτιών. Sec. XVII.

INDICTIÓN (< fr., lat.) s. n. Element de cronologie care indică o perioadă de 15 ani, folosit în cancelariile Țării Românești și ale Moldovei în Evil Mediu.