INDICATÓR, -OÁRE (<fr.) adj., subst. I. Adj. Care indică. II. 1. S. n. Instrument, dispozitiv sau element al unui sistem tehnic care indică valoarea unei mărimi (ex. i. de nivel, i. de presiune etc.). ◊ (TELEC.) I. de acord (sau de sintonie) = ochi magic. 2. S. n. Inscripție, simbol sau semnal care atrage atenția sau care dă anumite indicații (ex. i. de circulație). 3. S. m. (CHIM.) Substanță folosită în analiza volumetrică pentru determinarea punctului de echivalență în reacțiile de neutralizare și pentru determinarea practică a pH-ului unei soluții. 4. S. m. (EC.) Expresie numerică cu ajutorul căreia se caracterizează un fenomen social-economic din punct de vedere al compoziției, structurii, lui în timp (creșterii sau descreșterii), al legăturii lui reciproce cu alte fenomene etc. Poate fi exprimat în unități de măsură naturale, natural-convenționale și monetare, în mărime absolută, relativă și medie. ◊ I. statistic exprimă numeric un rezultat efectiv al unui proces. 5. S. n. (BOT.) Specie caracteristică unui climat, sol sau altor condiții de mediu dintr-o anumită regiune sau dintr-un anumit habitat. III. S. f. (MAT.) Curbă auxiliară care ajută la studiul curbelor și al suprafețelor. IV. S. n. Indicatorul unei mulțimi = funcție definită pe o mulțime ce include mulțimea dată și care ia valoarea unu pentru elementele mulțimii date și valoarea zero pentru elementele ce nu-i aparțin ei; funcție caracteristică. ◊ Indicatorul lui Euler = numărul numerelor prime mai mici decât un număr dat și prime cu acesta. Se mai numește și funcția lui Euler. Simbol: φ (n). De ex. φ (10) = 4, φ(1) = 1, φ (17) = 16.