2 definiții pentru indicțion


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

*indicțiúne f. (lat. indictio, -ónis. V. dicțiune). Convocarea unuĭ conciliŭ pe o zi fixă: bulă de indicțiune. Prescripțiune pe o zi determinată: indicțiunea unuĭ post (în religiune). Indicțiune romană, period de 15 anĭ care, la Roma de la Constantin, separa doŭă perceperĭ extraordinare de impozit. (Acest mod de a socoti se întrebuințează și azĭ în bulele papale. Prima indicțiune a început la 1 Ianuariŭ 313). – Și -ícție. – Odinioară, în biserica românească, se zicea indiction, pl. oane (vsl. indiktionŭ, gr. indiktión, d. lat.) și însemna și „period de 532 de anĭ (începînd de 1 Sept. 5508 în ainte de Hristos)” și se zicea și despre ziŭa de 1 Sept. ca început al anuluĭ bisericesc. V. pascalie.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

indicțión (-oáne), s. n.1. Convocare (bisericească). – 2. Perioadă de 15 ani. Gr. ίνδιϰτιών. Sec. XVII.

Intrare: indicțion
indicțion substantiv neutru
substantiv neutru (N11)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • indicțion
  • indicționul
  • indicționu‑
plural
  • indicțioane
  • indicțioanele
genitiv-dativ singular
  • indicțion
  • indicționului
plural
  • indicțioane
  • indicțioanelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)