IMĂCIUNE s.f. (Mold.) Murdărie, pată. (Fig.) Feriia trupul său neîntinat, fără nici o imăciune, de păcate. DOSOFTEI, VS. Imăciunea carea astăzi pre obrazele noastre au căzut. CANTEMIR, IST. Etimologie: ima + suf. -dune. Vezi și ima, imală, imare, imălos, imător, imătură, imos, neimat. Cf. imătură.