imbold Dicționarele noastre mai vechi nu inserează cuvîntul, primul care îl dă este CADE, sub forma îmbold, atestat la Basarabescu (fără indicația precisă). Este explicat just, ca derivat regresiv de la îmboldi, iar Scriban, care inserează tot forma îmbold, adaugă „fals imbold, după impuls”. Cred că explicația e justă (deși rădăcinile celor două cuvinte nu au nimic comun), dar nu suficientă. În primul rînd constat că astăzi forma cu i- este generală; în al doilea rînd ar trebui adăugat că există tendința de a înlocui pe în- cu in-, ce e drept în neologisme (incasa pentru încasa, intreprindere pentru întreprindere; vezi și intrepozite). Imbold nu e simțit ca un cuvînt tradițional, pentru că nu e întrebuințat în limbajul familiar, de aceea se pronunță cu i-.