Definiția cu ID-ul 719049:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

IFIGENIA (în mitologia greacă), fiica lui Agamemnon și a Clitemnestrei. Tatăl ei a vrut s-o sacrifice zeilor pentru a obține un vânt prielnic la plecarea corăbiilor grecești spre Troia. I. a fost salvată de zeița Artemis, care a înlocuit-o cu o căprioară și a dus-o în Taurida (Crimeea), unde a făcut-o slujitoare cultului său.