Definiția cu ID-ul 953840:

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

iască, s.f. – (bot.) Ciupercă parazită care crește pe trunchiul copacilor (Fomes fomentarius); iască de cioată, văcălie de iască. Era folosită de bătrâni sau de ciobani la aprins focul. „Se bagă în mustul grajdului, unde se ține 2-3 săptămâni la dospit, apoi se uscă la soare sau pe pietre încinse. Bătucită bine, ia foc când bate cremenea pe piatră și sar scântei” (Acta Musei, 2002: 360). – Lat. esca „hrană, medicament; momeală, nadă” (Șăineanu, Scriban; Densusianu, Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA).