Definiția cu ID-ul 912382:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

IÁSCĂ s. f. Ciupercă în formă de copită care crește ca parazit sau ca saprofit pe copaci și care (preparată într-un mod special) se întrebuințează, la nevoie, pentru aprins focul (Fomes igniariussau Fomes fomentarius). Tatarul a zbătut amnarul în cremene, a potrivit, iasca aprinsă în ghemul de iarbă uscată și-a suflat în el, dînd flacără. SADOVEANU, F. J. 647. Din frunzele uscate și îngrămădite peste iasca aprinsă începu să se rîdice în sus fumul negru și înădușit. HOGAȘ, M. N. 115. Scapără și-i dă foc cu o bucățică de iască aprinsă. CREANGĂ, O. A. 258. Io aici, neica la Sasca, Arde inima ca iasca. HODOȘ, P. P. 48. ◊ Expr. A (se) face iască = a (se) usca; a slăbi tare. Dați-mi degrabă un pahar de apă... că mi s-o făcut gîtița iască. ALECSANDRI, T. 601. ♦ Fig. (Atributiv) Uscat. Buciumă-n mine toate răscoalele țării! Toate obidele răzvrătite... De cosași ai domniilor ticăloase, Cu inima iască și cuțitul la oase! DEȘLIU, G. 23.