Definiția cu ID-ul 912374:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

IÁRBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. (De obicei colectiv) Nume generic dat plantelor erbacee, de obicei necultivate, ale căror părți aeriene sînt verzi, subțiri și mlădioase și servesc ca hrană animalelor erbivore. Un fir de iarbă.Dinu se trînti în iarbă, mai la o parte, ca să se odihnească. BUJOR, S. 52. Zac pierdut în iarba-naltă, Privind, cu ochii beți de poezie, A cerului albastră-mpărăție. IOSIF, V. 72. Pe cîmpie Liniște era, Iarba cea verzie Nici se clătina. ALECSANDRI, O. 171. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult pînă ți se va împlini ceea ce dorești sau ce ți s-a promis de către cineva. Din pămînt, din iarbă verde = oricare ar fi greutățile, cu orice preț, negreșit, neapărat. Din pămînt, din iarbă verde, să te duci să-mi aduci herghelia. ISPIRESCU, L. 27. Cîtă frunză, cîtă iarbă sau cîtă frunză și iarbă sau ca frunza și ca iarba v. frunză. 2. (Mai ales la pl.) Buruieni de tot felul (uneori servind ca medicament, ca antidot sau ca otravă). A pus prin bălți și niște ierburi veninoase de care [dușmanul] cum bea, crăpa. NEGRUZZI, S. I 171. Aleargă din stîncă-n stîncă Și cată, culege ierburi. CONACHI, P. 86. ◊ Iarbă rea = buruiană otrăvitoare; fig. om rău, dăunător societății. Foaie verde iarbă rea, Iacă văz o porumbea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 172. ◊ Expr. A căuta (pe cineva) ca iarba de leac sau a umbla (după cineva) ca după iarba de leac v. leac. 3. (Uneori determinat prin «de pușcă») Praf de pușcă. Atunci, cîteva luni d-a rîndul, nu mai auzi nici prin holde, nici prin crînguri, pocnetul ierbei de pușcă și șuierătura alicelor. ODOBESCU, S. III 37. Punea iarbă cu mîna Și gloanțe cu chivăra. ȘEZ. II 77. 4. Compuse: iarbă-de-mare (sau iarba-mării) = plantă erbacee acvatică, cu flori verzi, care crește pe fundul mării, formînd adesea întinse pajiști submarine; se folosește în tapițerie (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică cu flori albe (Hydrocharis morsus- ranae); iarba-fiarelor sau (mai rar) iarba-fierului = plantă erbacee veninoasă, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); (în basme) iarbă cu puterea miraculoasă de a deschide orice ușă, lacăt, încuietoare etc.; p. ext. putere supranaturală, prin care se poate ajunge la un rezultat greu de obținut. Cei ce au avut interesul să le tăinuiască aveau și iarba-fiarelor care descuia lacătele. PAS, Z. III 256. Manlache are iarba-fiarelor și nu-l atinge glonțul. POPA, V. 187. Dacă ai avea iarba-fierului, ai putea să sfărmi broaștele. ALECSANDRI, T. I 447; iarbă-creață = mentă, izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, frunze înguste și flori verzi, care crește prin păduri, în locuri umbroase și umede (Poa nemoralis). Frunză verde iarbă-deasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 10; iarbă-grasă = mică plantă erbacee, bogată în sevă, cu tulpina ramificată și flori galbene (Portulaca oleracea). Foaie verde, iarbă-grasă. ȘEZ. I 103; iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium). Un miros de iarbă-mare, sita-zinelor și alte ierburi uscate îți gîdilea nasul. CONTEMPORANUL, VI 291; iarba-șerpilor = broscariță (2). – Pl. și: ierbi (COȘBUC, P. II 281).