IANCU, Avram (1824-1972, n. Vidra de Sus, azi Avram Iancu, jud. Alba), jurist, democrat-revoluționar și conducător politic român, exponent de frunte al Revoluției române de la 1848-1849 din Transilvania. Intrat în legendă ca prefectul-erou, „Craiul Munților”. I. a studiat filozofia și dreptul la Cluj și Târgu Mureș. Adept convins al principiilor de libertate, egalitate și frățietate, aplicate deopotrivă în relațiile dintre indivizi și dintre popoare, s-a situat astfel pe linia radicală a emancipării sociale și politico-naționale, proprie curentului care s-a manifestat în toată Europa de la coasta Atlanticului și până la marginea Imp. Rus. A fost unul dintre organizatorii adunărilor naționale de la Blaj; prima, Adunarea din Duminica Tomii (18/30 apr.), a doua, Marea Adunare Națională din 3/15-5/17 mai, și a treia, Adunarea din sept. 1848. Membru în comitetul Național Român din Sibiu, organizatorul și conducătorul oștii populare revoluționare după modelul legiunilor romane. Anexarea forțată a Transilvaniei la Ungaria prin votul Dietei nobiliare-feudale de la Cluj (17/29 mai) și poziția obstrucționistă a guvernului revoluționar ungur în problema drepturilor naționale ale românilor l-au condus pe I. la revendicarea identității naționale pe calea armelor. Încleștarea care a urmat a situat cele două revoluții (română și maghiară) în tabere adverse, împrejurare tragică exploatată cu dibăcie de contrarevoluția habsburgică în folosul propriu. I. s-a arătat receptiv la propuneri de pacificare și colaborare cu revoluționarii unguri pe bază de egalitate națională, dar proiectul de pacificare, datat 12/24 iul. 1849, s-a dovedit tardiv. În aug. același an, Revoluția ungară a fost înfrântă de contrarevoluția habsburgică, însă nici cauza românilor nu a avut de câștigat. Între 1849 și 1851, I. a făcut parte din delegația trimisă la Viena pentru revendicarea drepturilor și libertăților naționale promise lor de Curtea imperială, promisiuni dovedite deșarte. În iul. 1852, I. a refuzat să întâmpine pe monarhul habsburg în vizita acestuia în Transilvania, gest ce a însemnat sfârșitul carierei lui politice. La 13 sept. 1872 a fost înmormântat la Țebea sub „gorunul lui Horea”, ca erou-martir al națiunii.