HĂȚUI (-uesc) vb. tr. 1 A mîna caii, a-i cîrmi trăgînd de hățuri: trebuia acuma să hățuească singur caii (SB.); îmi puteam abia ~ murgul meu încoace la voi (GRIG.) ¶ 2 Ⓕ A reține, a înfrîna, a stăpîni: poftele lumii... să le înfrînezi și să le hățuești (CANT.); mă duc să-i hățuesc pe creditori (ALECS.) [hăț²].