❍ HĂTI (-tesc) vb. tr. Bucov. 1 A iezi, a închide cu un zăgaz, cu o stavilă: a opri curgerea (unei ape), trecerea (pe un drum), a baricada: s’a apucat să hătească Prutul, ca să înnece oamenii (VOR.); începură... să taie copacii... și să-i hătească de-a curmezișul plaiului (MAR.) ¶ 2 A arunca, a asvîrli: o apucă repede de picioare și o hăti în fîntînă (SB.) [rut. hatyty].