HĂRĂȚI vb. (Mold.) A se angaja la luptă, a provoca la încăierări. Au sosit străjile tătărești ... cu carii harățindu-se au înfrînt ... pre tătari. M. COSTIN. Iară el, hărățindu-se oarece, au dat dosu încetu. CRB, 173^v; cf. NECULCE. Etimologie necunoscută. Cf. harță, hărțui; magh. herécelni, hergelní. Vezi si hărăț, hărăție.