HĂBRUȘAG s.n. (Criș.) Vrajbă; răzmeriță; conflict armat. În toată vreamea hăbrușagului nostru utălmăzuiaște-ne, Doamne. MISC. SEC. XVII, 9^v. Etimologie: magh. háborύság. Cf. c a l a b a l î c, dihonie, învălușag, p o l c ă, p r i g o a n ă, v ă l ă ș a g, z a r v ă, z a v i s t i e, z ă h ă i a l ă; rocoș, rocoșeală, rocoșire, r o c o ș i t, rocoșitură, zurba (2), z u r b a l î c.