HÎȘÎI, hișîiesc, vb. IV. Tranz. (Și în forma hîșii) A alunga o pasăre cu strigătul «hîș». O hîșii cît o hîșii. Dar sarca tot sarcă!... cu cît era mai des hîșiită, cu atîta cîrîia mai tare. MARIAN, O. II 51. – Variante: hîșăi (REBREANU, R. II 30), hîșii, hîșei (RETEGANUL, P. III 26), cășăi (ALECSANDRI, T. 896) vb. IV.