HÎTRU adj. (Mold.) 1. Deștept, iscusit. Atila . . . bărbat tare la inimă, hîtru la inimă, îndrăzneț. N. COSTIN. 2. Șiret, viclean. Așijderea și săracii aciia sînt hîtri, carii fiind sănătoși si nelipsiți, să fac că sînt bolnavi si săraci. BUCOAVNĂ 1775, 55^v; cf. NCCD, 248. Etimologie: ucr. hytryj. Vezi și hîtrie. Cf. c h i t i t¹ (2), o c o ș, răsăjduitor, sămăluitor; alnic, amăgelnic, amăgeu, balamut, celarnic, c e l u i t o r, hamiș, înceluitor, marghiol,, m ă i e s t r e ț, opăcitor, șugubăț (2), ș u v e a l n i c, t e l p i z.