hîrțoágă (oa dift.) f., pl. e (din hrisoave, *hîrsoave. *hîrsoage, apoĭ hîrțoage, după hodoroagă, mîrțoagă). Mold. Fam. Pl. Hîrtiĭ multe și vechĭ (acte, documente ș. a.): moșneagu scoase niște hîrțoage ca să arăte că el e stăpînu viiĭ. – În Munt. cu înț. de „mîrțoagă”. V. taftalog.