MĂSELARIȚĂ, măselarițe, s. f. Plantă medicinală toxică din familia solanaceelor, cu tulpina înaltă și cu flori galbene cu nervuri violete, din care se extrage atropina; sunătoare, măselar, nebunariță (Hyoscyamus niger). – Măsea + suf. -ariță.

MĂSELARIȚĂ ~e f. Plantă erbacee toxică, cu frunze vâscoase, inflorescență gălbuie, cu pete violete, folosită în scopuri medicinale; nebunariță. /măsea + suf. ~ariță

măselariță s. f., g.-d. art. măselariței; pl. măselarițe

Scopolia carniolica Jacq. (syn. Hyoscyamus scopolia L.). Specie care înflorește primăvara. Flori (corolă tubulos-campanulată, în exterior maro, în interior verde-oliv, caliciul campanulat cu 5 sepale triunghiulare, cu vîrf bont) solitare, în axa frunzei, pendente, pe un peduncul subțire. Plantă pînă la 45 cm înălțime, erectă, tulpină viguroasă, cărnoasă, glabră, ramificată spre vîrf. Cîteva frunze radicale în formă de solzi, cele caulinare nedentate, verzi, mari, ovate, cu vîrf ascuțit, îngustate într-un pețiol scurt.

MĂSELARIȚĂ s. (BOT.; Hyoscyamus niger) (reg.) măsălare, măsălarniță, măsălniță, măselar, nebunariță, nebunăriță, sunătoare.

MĂSELARIȚĂ s. v. rostopască.

măselariță¹ s.f. I (bot.) 1 Hyoscyamus niger; <reg.> iarba-lui-Sfântul-Ion (v. iarbă), lăptucă, limbariță, măsălare, măsălarniță, măsălniță, măselar, nebunariță, nebunăriță, nebuneală, sunătoare, turbăciunea-câinelui (v. turbăciune). 2 (reg.) Hygrophorus niger; <reg.> burete-roșu. 3 (reg.) v. Rostopască (Chelidonium majus). II (tehn.; la coasă; reg.) v. Măsea.

măselariță s.f. (pop.) 1. plantă erbacee otrăvitoare cu flori galbene pătate cu violet; semințele și frunzele sunt folosite de popor contra durerilor de măsele. 2. măseaua coasei. 3. forță.