hunie sf [At: DDRF / V: un~ / Pl: ~ii / E: bg хуиня] (Reg) 1 Pâlnie. 2 (Fig) Vale în formă de pâlnie. 3 (Îf un~) Băț cu o verigă la mijloc, pentru transportul unui butoiaș plin de către doi oameni.

hunie f. 1. pâlnie; 2. unealtă de dogar numită și leică. [Turc. HUNI].

huníe f. (turc. huni, bg. huniĭa, d. ngr. honi, huni, pîlnie). Sud. Pîlnie mare (o găleată cu cĭucĭur în fund) de turnat vinu’n butoaĭe.

unie³ sf vz hunie

hunie (-ii) s. f. – Pîlnie. – Mr. hunie. Bg., sb. hunija, din ngr. χουνί < gr. χῶνος (DAR; Conev 39), cf. tc. huni.

HÚNIE s. f. Organism torențial alcătuit doar din bazin de recepție și con de dejecție (îi lipsește canalul de scurgere), format pe maluri abrupte loessoide.

HUNIE s. v. pâlnie.

hunie s. v. PÎLNIE.

hunie s.f. (reg.) 1. vas de lemn cu țâța în fund, ca o pâlnie mare, în care se toarnă mustul pentru a se scurge în butoi. 2. unealtă de dogar; leică. 3. loc priporos, accidentat, râpos.