hulitor, ~oare smf, a [At: MINEIUL (1776) 63 / Pl: ~i, ~oare / E: huli + -tor] 1-2 (Persoană) care spune vorbe de ocară. 3-4 (Persoană) care vorbește de rău. 5-6 (Persoană) care batjocorește. 7-8 (Persoană) care înjosește pe cineva în ochii altora. 9-10 (Persoană) care calomniază. 11-12 (Pex) (Persoană) care defăimează. 13-14 (Persoană) care blasfemiază ceva considerat sfânt Si: hulnic (1-2). 15-16 (Pex) (Persoană) care disprețuiește.