huc, (hucurel, huculuc, huculeț, hucuină), adv. – (reg.) Tot, toată, toți, toate. În expr. tot huc, întărește pron. nehot. tot: „Dar or zinit tâlharii, pribegii, șî or furat oile tăte huc” (Papahagi, 1925: 125). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. – Cf. buc (< alb. byk) (MDA).