huc, (hucurel, huculuc, huculeț, huculuț, hucuină), adv. (reg.) Tot, toată, toți, toate: „... tăț să-mbată și tăț s-aruncă pă jos hucurel” (Bilțiu, 2007: 213). ■ (în expr.) Tot huc, întărește pron. nehot. tot: „Dar or zinit tâlharii, pribegii, șî or furat oile tăte huc” (Papahagi, 1925: 125). – Cf. buc (MDA).