hu interj. – Imită strigătul unor păsări cum sînt ciuful sau cucuveaua. Creație expresivă, cf. fr. huer, chat-huant. – Der. huhăi, vb. (a striga bufnița sau ciuful); huhura (var. huhureza), vb. (a țipa; a necheza); huhurez, s. m. (ciuf, Asio otus), cu suf. -ez (DAR; din mag. huhogni „a țipa” și bagoly „cucuvea”, după Cihac, II, 507; de la ciuhurez, după Tiktin și Scriban), și cu multe var., hurez, huhureț, huhurete, buhurete, ciuhurete, aceasta din urmă prin încrucișare cu ciuf sau ciuh „moț”.