hu i [At: H III, 17 / E: fo] (Reg) Exclamație prin care vânătorul își strigă câinii.

HU¹ interj. Onomatopee care imită sunetul produs de anumite păsări, precum ciuhurezul sau cucuveaua. (onomat.; cf. fr. huer (= a țipa pentru a stîrni vînatul și a-l goni spre vînători) și chat-huant (= ciuhurez, ciuf pitic))

HU² interj. Onomatopee care denotă ideea de zgomot, frig sau nemulțumire. (onomat.)

hu interj. – Exprimă ideea de zgomot, de frig sau de nemulțumire. Creație expresivă. – Der. hui, vb. (a răsuna, a vui, a rage; a bombăni, a bodogăni; despre porci, a grohăi), coincide cu vui; huială, s. f. (zgomot, grohăit); huet, s. n. (zgomot, vuiet); huiduca, vb. (a face zgomot), încrucișat cu hurduca.

hu interj. – Imită strigătul unor păsări cum sînt ciuful sau cucuveaua. Creație expresivă, cf. fr. huer, chat-huant. – Der. huhăi, vb. (a striga bufnița sau ciuful); huhura (var. huhureza), vb. (a țipa; a necheza); huhurez, s. m. (ciuf, Asio otus), cu suf. -ez (DAR; din mag. huhogni „a țipa” și bagoly „cucuvea”, după Cihac, II, 507; de la ciuhurez, după Tiktin și Scriban), și cu multe var., hurez, huhureț, huhurete, buhurete, ciuhurete, aceasta din urmă prin încrucișare cu ciuf sau ciuh „moț”.

DONGTING HU, lac în centrul Chinei, la S de Yagtze (Chang Jiang) de care este legat prin canale; supr. variabilă: 6 mii km² (iarna) și 12 mii² (vara). Adâncime mică și ins. numeroase. Navigație și pescuit.

HU SHI sau HOU CHE (1891-1962), om de litere chinez. Din 1917, a condus mișcarea „Revoluția literară” și a impus folosirea limbii populare (baihua). A avut un rol fundamental în formarea literaturii chineze contemporane și în deschiderea ei spre exterior.

HU YAOBANG (1915-1989), om politic chinez. Membru al Biroului Politic (din 1978), secretar general (1980-1981 și 1982-1989) și președinte (1981-1982) al C.C. al Partidului Comunist Chinez.

POYANG HU [pho-jaŋ hu], lac în SE Chinei; 2.779 km² (145 km lungime și 32 km lățime), al doilea lac ca mărime din China, după Lop Nur. În el se varsă râul Gan. Navigație și pescuit.