HRĂBORIE s.f. (ȚR, Ban., Criș., Trans. SV) Bărbăție, tărie. B: Se întoarseră cu mare hrăborie asupra lui Mihaiu. ANON. CANTAC. C: Nice hrăboriia trupului tău pre tine să nu te amăgească. CS, 1^v. Cu hrăborie de tine m-am lipit. VCC, 49. Fii hrăborie sufletului nostru. MISC. SEC. XVII, 63^r. Hrĕboriĕ. Audacia. AC, 343; cf. SA, 13^v; MISC. SEC. XVII, 25^v, 58^v, 105^v. Etimologie: hrăbor + suf. -ie. Vezi și hrăbor, hrăbori, hrăboritor. Cf. h ă r ă ț i e, v i t e ș u g.