HRĂBOR adj. (ȚR, Ban., Trans. SV) Viteaz, curajos. B: Să mirară toți de cocon mic și pre cal neînvățat și hrăbor. A 1717, 13^v. Oameni războinici și hrăbori. COSM 1766, 86^r; cf. A 1717, 27^v; A 1734, 8^v; IT 1758, 131^r. C: Zice că era hrăbor. APOC., 106^v. Hrĕbor. Audax. AC, 343. Fii hrăbor, ludo, spre această sărutare vicleană. IB, 39^v; cf. VCC, 26; PP, 3^r; IT 1767, 15^r. ◊ (Adverbial) Hrăbor și dulce mă veselesc. VCC, 11. Hrĕbor. Audacter. AC, 343. // A: Să mergeți hrăbori la război. A 1777, 19^v; cf. DOSOFTEI, VS. Variante: hrăbor (DOSOFTEI, VS; PP, 3^r). Etimologie: sl. hrabŭrŭ, bg. hrabăr. Vezi și hrăbori, hrăborie, hrăboritor.