horă, hori, s.f. (sg. hore) – Cântec interpretat vocal sau instrumental: „Maramureșenii horesc și cântecele lor se cheamă «hori», care și etimologic, și semantic se deosebesc de «o horă», dansul care, până în 1918, nu a fost pentru «jocurile maramureșene»” (M. Pop, 1980). ♦ Cântec, doină, baladă. „Poporul din Maramureș nu face deosebirea între baladă și doină. Cântecele mai lungi, baladele, de comun le numesc hore, pl. hori; cele mai mici, cântecele, doinele: hore și dârlaiu; acest din urmă, de regulă, înseamnă melodie” (Țiplea, 1906): „Asta-i hore bătrânească / Cine-a trăi s-o horească” (Ștețco, 1990: 142). ♦ (onom.) Hora, nume de familie (10 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). ♦ (astr.) Hora sau Casa cu ogradă, constelație (Corona Borealis). – Termenul horă „dans” provine din ngr. horos (Șăineanu), prin intermediul bg. hóro (Scriban; DA, Pușcariu, cf. DER; DLRM, DEX, MDA).