horă, -i, s.f. (sg. hore) – Cântec interpretat vocal sau instrumental: „Maramureșenii horesc și cântecele lor se cheamă «hori», care și etimologic și semantic se deosebesc de «o horă», dansul care până în 1918 nu a fost pentru «jocurile maramureșene»” (M. Pop 1980). Cântec, doină, baladă. „Poporul din Maramureș nu face deosebirea între baladă și doină. Cântecele mai lungi, baladele, de comun le numesc hore, pl. hori; cele mai mici, cântecele, doinele: hore și dârlaiu; acest din urmă, de regulă, înseamnă melodie” (Țiplea 1906): „Asta-i hore bătrânească / Cine-a trăi s-o horească” (Ștețco 1990: 142). – Termenul horă „dans” provine din ngr. horos, prin intermediul bg. hóro (DA, Pușcariu); Termenul hore, în relație cu motivul oilor pierdute, din interj. hole, huli, huri (Sireteanu 1983).