❍ HORN (pl. -nuri) sn. Mold. Bucov. 💒 1 Coș (pentru fum): Vîntul șueră prin ~uri, răspîndind înfiorare (ALECS.); mezinul se vîrî iute în ~ (CRG.) ¶ 2 (pl. hoarne), de unde s’a refăcut și un sg. HOARNĂ, HORNĂ Trans. Mold. Coșul pe unde iese fumul pînă ajunge la pod (de aci încolo începe „ogeagul”): hoarnele platului, prin care trece fumul, nu se ridică deasupra acoperișului (PĂC.); o undă de vînt se strecură pe hoarnă (SAD.); mă lași singură cuc, să mă înțeleg cu greierul din hoarnă (FLOR.) [rut.].